Vladimir Tătaru a strălucit pe scena Festivalului CityMagia: „Este o senzație imposibil de descris!”

13 03. 2025, 09:48
Vladimir Tătaru, unul dintre cei mai apreciați artiști din noul val din România, a urcat pe scena Festivalului CityMagia, alături de John Newman, Willy William, Smiley, Andi Moisescu (DJ – set) și Aqila Atak.

Cântărețul care recent și-a cucerit publicul cu piese precum „Shapeshifter” sau „Crystal Soul”, a oferit o reprezentație memorabilă care a captivat inimile celor prezenți.

La fel de încântat de ce a trăit pe scena Citymagia a fost și Vladimir care a descris experiența ca fiind „cu adevărat unică” și „plină de emoție”. La începutul recitalului, adrenalină a fost la maxim, iar „în momentul în care am auzit aplauzele și am simțit publicul, toate emoțiile s-au transformat în energie pozitivă.”

„Este o senzație imposibil de descris. Am trăit un sentiment de libertate totală, dar și de responsabilitate față de publicul meu, față de oamenii care mă urmăresc, care-mi ascultă muzica”, a declarat Vladimir Tătaru.

Vladimir Tătaru a încheiat prin a exprima recunoștința pentru oportunitatea de a trăi o experiență atât de intensă și emoționantă, dovedind că muzica are puterea de a crea legături profunde și memorabile între artist și public.